Featured

  • 0
  • 1
  • 2
  • 3
prev
next
reclama

Cautare

Previziune: la anul scăpăm de Băsescu.

Carmen Harra face un anunţ-şoc. Toată lumea nemulţumită de actualul preşedinte al ţării şi care crede în anunţurile prezicătoarei trebuie să ştie că la anul Traian Băsescu va fi detronat din fotoliul de lider al României.

Acest lucru se va petrece chiar la începutul anului viitor, aliaţii politici ai lui Băse urmând să-l sape.

"După 4 noiembrie anul curent, când va implini 59 de ani, Traian Băsescu intră într-un sfârşit de ciclu şi apar problemele de la care i se va trage şi dărâmarea de la preşedinţie în 2011. Sunt probleme grave contra lui! Totul se va finaliza fie în ianuarie 2011, fie în mai 2011. Şansele lui de a-şi finaliza acest mandat sunt aproape zero", a declarat Carmen Harra pentru Ring.

Şi Elena Băsescu va avea de suferit de pe urma karmei tatălui ei. EBa va fi forţată să se retragă din politică, urmând ca ea să se stabilească undeva în străinătate. În plus, „are şi un termen limită”, aprilie 2011, în ceea ce priveşte măriţişul cu Syda, Bogdan Ionescu.

“Elena nu va rămâne în politică. O văd orientată spre o preocupare ce are legătură cu designul. Văd multe drumuri ale ei în Occident, unde, la un moment dat, se va şi stabili, ca urmare a situaţiei din familie. Va investi şi va achiziţiona proprietăţi în afara ţării”, a mai spus celebra prezicătoare.



Ultimele stiri din categoria Sport

Taguri Previziune: la anul scăpăm de Băsescu: Previziune:, anul, scăpăm, Băsescu,
Citesti stirea cu titlul Previziune: la anul scăpăm de Băsescu.Doar pe 9to5 gasesti stiri despre Previziune: la anul scăpăm de Băsescu! Previziune: la anul scăpăm de Băsescu
reclama 1
reclama 2