
BRAŞOV- Kronospan anunţă investiţii de 100 de milioane de euro .
Firma va crea 300 de locuri de muncă în urma extinderii fabricii de OSB şi a construcţiei unei fabrici de cherestea.
"Kronospan doreşte să investească în mărirea capacităţii de producţie a liniei de OSB de la Braşov, dar şi într-o fabrică de cherestea. Planurile investiţionale se vor concretiza în cursul anului 2011 şi ele vizează în total peste 100 de milioane de euro, precum şi crearea de aproape 300 de locuri de muncă", a declarat Oana Bodea, manager PR al companiei.
Potrivit acesteia, Kronospan România a încheiat anul trecut cu afaceri de 40 de milioane de euro. În prima jumătate a acestui an, afacerile firmei au crescut cu 20% faţă de perioada similară a anului trecut, întrevăzându-se o păstrare a acestei linii până la finele lui 2010.
"Sectorul construcţiilor s-a revigorat din luna martie, chiar dacă investitorii au blocat proiectele de mari dimensiuni", a remarcat Oana Bodea. Explicaţia este că sectorul rezidenţial a crescut pe timp de vară, profitându-se de faptul că preţurile terenurilor au rămas la cote reduse.
"Avantajul Kronospan este acela că a început să producă în vremuri de criză un produs foarte necesar pentru piaţa construcţiilor: plăcile OSB Superfinish se folosesc în general pentru construirea de locuinţe la preţuri accesibile şi cu termene scurte de realizare", se arată într-un comunicat al companiei. "Ne concentrăm în cea mai mare parte asupra pieţei din România, una dintre cele mai mari şi importante din zonă. Totuşi, exportăm în Turcia, Ungaria, Ucraina, Rusia", se mai arată în comunicat.
Integral în Curierul Naţional
Ultimele stiri din categoria Societate
Citesti stirea cu titlul BRAŞOV- Kronospan anunţă investiţii de 100 de milioane de euro .Doar pe 9to5 gasesti stiri despre BRAŞOV- Kronospan anunţă investiţii de 100 de milioane de euro ! BRAŞOV- Kronospan anunţă investiţii de 100 de milioane de euro
