Featured

  • 0
  • 1
  • 2
  • 3
prev
next
reclama

CLICK- «Am stat patru ore să plătesc impozitul».

Artişti, balerini, ziarişti, actori, regizori, corişti, poeţi, scriitori etc. În total, 500.000 de persoane au luat ieri cu asalt casele de pensii şi de şomaj, în utlima zi când trebuiau declarate veniturile din drepturile de autor. Căldură, nervi, ţipete şi multe ore de stat la cozi.

Sute de oameni au sărit ca arşi când au văzut că mai au timp doar câteva ore, ca să-şi plătească noile dări către stat. Aşa că, ieri, au luat cu asalt ghişeele.


Este cazul şi Ginetei Roşca, 28 de ani, care este plătită de patru ani de zile pentru drepturi de autor, în paralel cu un contract de muncă. Speriată că ar putea plăti penalizări, a mers de dimineaţă la Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti pentru a "scăpa" de cei 10,5% din venit.

La ora 9.00, s-a aşezat la o primă coadă. După 30 de minute a aflat că îi trebuie dosar cu şină. A durat 30 de minute să îl cumpere, apoi a mai stat alte 90 de minute ca să predea actele.
necesare. . Cel mai greu a fost însă aşteptarea de o oră şi jumătate, până să îi vină rândul la caserie.

"După aproape patru ore de stat la cozi, schimbat dosare şi mii de întrebări, am reuşit să-mi plătesc în sfârşit contribuţia: 164 de lei a fost suma pe o datoram. Sunt sfârşită de puteri", ne-a spus Gineta.

De la Casa de Pensii, tânăra a mers la Agenţia Municipală pentru Ocupare Forţei de Muncă Bucureşti, unde a capitulat. Coada se întindea pe zeci de metri, sub soarele dogoritor.



Ultimele stiri din categoria Politice

Taguri CLICK- «Am stat patru ore să plătesc impozitul»: CLICK-, «Am, stat, patru, plătesc, impozitul»,
Citesti stirea cu titlul CLICK- «Am stat patru ore să plătesc impozitul».Doar pe 9to5 gasesti stiri despre CLICK- «Am stat patru ore să plătesc impozitul»! CLICK- «Am stat patru ore să plătesc impozitul»
reclama 1
reclama 2