Featured

  • 0
  • 1
  • 2
  • 3
prev
next
reclama

Cristina Neagu, curtată de HK Viborg. Handbalista poate pleca gratis din vară.

Turneul excelent reuşit de Cristina Neagu la Campionatele Europene de handbal feminin, unde a fost golgheterul competiţiei şi cel mai bun inter stânga, i-a înfierbîntat rău pe oficialii celor mai mari echipe din Europa. Ziariştii danezi de la "Folkebladet erfarer" susţin în ediţia de marţi că reprezentanţii echipei Viborg HK ar fi început negocierile cu handbalista Cristina Neagu încă din timpul competiţiei abia încheiate.

Clubul Oltchim Râmnicu Vâlcea, la care evolează Cristina Neagu până în vara anului viitor, ar fi de acord să o cedeze pentru o sumă cuprinsă între 600 şi 700.000 de dolari, dar Viborg nu este interesată să plătească acum, mai ales pentru că jucătoarei îi expiră contractul în vara anului viitor.

"Dacă îşi va dori să plece, va pleca, nu avem ce să-i facem. Noi am am vorbit deja cu Neagu, înainte de Campionatul European, ne-a spus că vrea să se mai gândească. Vom relua discuţiile în ianuarie, după Sărbători. Am văzut ştiri conform cărora ar putea primi 600.000 de euro pentru două sezoane. Sincer să fiu nu cred în aceste speculaţii. Cert este că pe adresa clubului Oltchim nu a venit până acum o cerere oficială de transfer de la Gyor, Itxako sau Viborg", a spus preşedintele clubului vâlcean, Ioan Gavrilescu.

<>



Ultimele stiri din categoria Monden

Taguri Cristina Neagu, curtată de HK Viborg. Handbalista poate pleca gratis din vară: Cristina, Neagu,, curtată, Viborg., Handbalista, poate, pleca, gratis, vară,
Citesti stirea cu titlul Cristina Neagu, curtată de HK Viborg. Handbalista poate pleca gratis din vară.Doar pe 9to5 gasesti stiri despre Cristina Neagu, curtată de HK Viborg. Handbalista poate pleca gratis din vară! Cristina Neagu, curtată de HK Viborg. Handbalista poate pleca gratis din vară
reclama 1
reclama 2