Featured

  • 0
  • 1
  • 2
  • 3
prev
next
reclama

Boc vrea să dea un milion de euro anual unor reviste culturale.

Primul-ministru Emil Boc a cerut Uniunii Scriitorilor din România să facă un inventar al publicaţiilor culturale româneşti pe baza căruia Executivul să acorde unora dintre ele un ajutor financiar al cărui cuantum nu va depăşi un milion de euro pe an.

Anunțul a fost făcut după o întâlnire pe care a avut-o cu reprezentanţii Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori din România. "Am decis ca, pe baza inventarului pe care reprezentanţii Uniunii Scriitorilor îl vor face, să asigurăm o susţinere a revistelor culturale din România, în limita unei sume de bani care nu va depăşi, cel mai probabil, 1 milion de euro pe an. Revistele de cultură care s-au consacrat în România şi care, din cauza vremurile mai grele în care trăim, au dificultăţi de apariţie, vor fi susţinute de Guvern. Un guvern îşi poate permite să aloce 1 milion de euro pe an pentru a susţine revistele de cultură", a declarat premierul, potrivit realitatea.net.

În opinia preşedintelui UNITER, Ion Caramitru, "cultura nu trebuie să fie la dispoziţia unei ideologii, ci a unui bun-simţ care ţine de faptul că prin cultură identitatea naţională trebuie pusă în evidenţă.

Integral pe www.cotidianul.ro



Ultimele stiri din categoria Monden

Taguri Boc vrea să dea un milion de euro anual unor reviste culturale: vrea, milion, euro, anual, unor, reviste, culturale,
Citesti stirea cu titlul Boc vrea să dea un milion de euro anual unor reviste culturale.Doar pe 9to5 gasesti stiri despre Boc vrea să dea un milion de euro anual unor reviste culturale! Boc vrea să dea un milion de euro anual unor reviste culturale
reclama 1
reclama 2