Sindicalişti despre Legea salarizării unitare: "Educaţia va fi făcută de necalificaţi şi pensionari"

Sindicalişti despre Legea salarizării unitare: "Educaţia va fi făcută de necalificaţi şi pensionari".
Sindicaliştii din învăţământ spun că noua lege a salarizării unitare este inacceptabilă, adăugând că este o lege mai proastă decât cea veche. Ei mai spun că acele creşteri treptate între 1% şi 20% nu sunt altceva decât o inducere în eroare.
Secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale, Constantin Ciosu, susţine că noua lege a salarizării unitare este mult mai rea decât prima. "Noua lege a salarizării porneşte cu coeficienţii de la veniturile pe care le avem acum, adică cele reduse cu 25 %. Deci este inacceptabil să modifici legea în aşa fel încât să ai coeficient de plecare salariul micşorat cu 25%. Şi asta în condiţiile în care ei spun că la anul vor creşte între 1% şi 20%, mă îndoiesc de lucrul acesta, şi probabil vom ajunge la salariile pe care le-am avut, salarii primite legal, în 20 de ani", a declarat pentru REALITATEA.NET Constantin Ciosu.
Potrivit noii legi a salarizării, coeficienţii de ierarhizare în funcţie de care se vor calcula salariile sunt mai mici pentru cadrele didactice din preuniversitar, mai puţin pentru cei cu o vechime în muncă de 30-35 de ani sau peste 40 de ani.
Legea salarizării unitare va transforma România într-o ţară de lumea a treia
"Cei peste 40 de ani vechime sunt număraţi pe degetele de la o mână. Un profesor nu are cum să ajungă la acea treaptă, la vârsta actuală de pensionare. O pot apuca cei care sunt învăţători şi educatoare. Şi în aceste condiţii ni se mai cere performanţă şi calitate", a mai spus Constantin Ciosu.
El a mai adăugat că pierderile din sistemul educaţional vor fi şi mai mari, lucru ce va transforma România într-o ţară de mâna a treia, iar învăţământul se va face cu persoane necalificate sau cu pensionari.
Pe de altă parte, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, a declarat pentru REALITATEA.NET că a transmis premierului Emil Boc poziţia sindicatelor în ceea ce priveşte această formă a noii legi a salarizării unitare.
Integral pe www.realitatea.net
Ultimele stiri din categoria Economice
Citesti stirea cu titlul Sindicalişti despre Legea salarizării unitare: "Educaţia va fi făcută de necalificaţi şi pensionari".Doar pe 9to5 gasesti stiri despre Sindicalişti despre Legea salarizării unitare: "Educaţia va fi făcută de necalificaţi şi pensionari"! Sindicalişti despre Legea salarizării unitare: "Educaţia va fi făcută de necalificaţi şi pensionari"
